Lucruri simple

o carte pe care am citit-o acum câțiva ani, dar pe care aș consuma-o în loc de micul dejun pentru că te trezește la viață și te scutură bine, mai ales când uiți de lucrurile cu adevărat importante.                                       am scris rândurile de mai jos imediat după ce terminasem de citit, a fost genul acela de carte pe care nu o lași din mână pana nu e gata. am primit-o de la fratele meu din State și fiindcă știam câte ceva despre ea, am fost curioasă să văd ce impact o să aibe asupra mea. sunt greu de impresionat la capitolul cărți motivaționale, tocmai pentru că am citit câteva și am învățat să fac diferența între visele vândute ieftin și lucrurile autentice redate chiar din experiență.    cartea aceasta e “life-changing” cum ar spune Bro, pentru mine a fost ca un film dramatic, cu nuanțe romantice, pe alocuri presărat cu fraze amuzante, plin de speranță și totuși cu un final trist.…la un moment dat ajungi să te identifici cu personajul, să te pui în lo

am un prieten imaginar. nu are nume, nu are chip și nici conținut, dar rezistă la presiunile mele.     uneori ia forma unui gând, primește cuvintele mele dragi, pline de semnificații, le potrivește într-un context și îmi zâmbește fericit. alteori acceptă cuvintele mele dure și așteaptă nemișcat să treacă tristețea.      mă lasă să-mi spun grijile, să-mi vărs furia și nemulțumirea. uneori comunicăm, alteori îl pun doar să mă asculte.     de multe ori încearcă să-mi dea sfaturi, dar nu vreau să-l las să conducă în relația asta. uneori am impresia că ar vrea să mă oprească, să-mi pună lacăt gândurilor pentru că simte când o iau pe arătură. alteori jucăm roluri și inventăm povești. uneori ne certăm, de multe ori plângem împreună, iar când avem dispoziția necesară, ne luăm peste picior.   uneori ne înțelegem numai noi glumele și aberațiile, deprimările și metaforele vieții. alteori e doar liniște.     și pentru că are nevoie de un chip, uneori mă uit în oglin

probabil cei mai mulți dintre noi își amintesc cu drag de perioada liceului și pentru că, de curând colegul Dorian a provocat la o discuție despre vremurile apuse, am deschis cutia cu amintiri. am fost o tocilară (ar spune unii), care inclusiv la examenul de bacalaureat a mers cu uniformă și codițe. nu am fost o fashionistă, nu mă machiam, nu fumam, îmi plăcea să am caietele ordonate, scriam frumos, temele erau întotdeauna făcute, lecțiile învățate.…imi plăcea să învăț și cred că eram destul de greu de convins să chiulesc (din cauza asta mi-am atras multe antipatii)….am   fost șefa clasei și șefă de promoție (nu că mi-ar fi folosit la ceva). printre dățile în care mi-am permis să vin fără uniformă, chiar destul de profan îmbrăcată, am vrut împreună cu Geta, Gianina și Cole să mergem la ziua porților deschise, cam în mijlocul orelor, bineînțeles că am ajuns doar până la poarta liceului, unde ne-am întâlnit cu doamna directoare Trandafir. urmarea trebuia să fie nota scăzută la