as plange un pic
o plangacioasa! asta sunt de cand ma stiu...intotdeauna am plans cu patima, cu durere, cu intrebari, am plans un ocean de lacrimi, am plans pana am simtit ca ma doare in piept. am plans nopti intregi, in bucatarie, pe intuneric, langa scaunul lui tata intrebandu-ma de ce e gol, am plans la capataiul bunicii, ghemuita, nepasandu-mi de sfaturile din jur care-mi spuneau sa o las sa se duca linistita...mi-am plans copilaria cu toate neajunsurile ei, esecurile din scoala, dramele adolescentei, provocarile iubirii, am plans cu Sofi in brate, cand avea doar cateva zile si afara ploua marunt, suficient cat sa-mi acompanieze nelinistea din suflet. am plans o ora in masina (fara sa exagerez), dupa ce aparent, am reusit sa tin piept unor medici care incercau sa ma convinga sa aleg altceva fata de ce imi doream. la un moment dat am crezut ca cel mai de pret cadou transmis copiilor este plansul. au fost atatea momente in care mi-as fi dorit sa fiu puternica si sa-mi stapanesc emo