Lucruri simple

inevitabilul s-a produs. ca o baba melancolica imi amintesc de vremurile apuse. un an de stat acasa...a trecut. un an in care s-au intamplat destul de multe lucruri. anul trecut, pe vremea asta si cu vreo 15 kile in plus, incercam sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu mai trebuie sa ma trezesc 5 zile pe saptamana la 6, sa fiu la 8 la birou, sa muncesc 9-10 ore si sa profit doar de 2 zile libere. o schimbare pe care oricum am acceptat-o cu greu, dupa 7 ani de rutina in campul muncii. dar fiindca Soare refuza sa ghiceasca numerele la loto, trebuie sa o iau de la capat...cu mici nuante schimbate. acum copilu creste, mai nou se urca singur pe canapea, maine poimaine o sa fiu "cea mai rea mama de pe planeta asta" si in curand o sa vina golanul la usa, sa-mi ceara voie sa o duca la un suc in mall. dar pentru ca mai avem niste etape de trecut pana atunci si probabil si cateva etape pe care inevitabil le voi pierde, ma focusez pe reintoarcerea la birou. cred ca toata lumea din

ai putea crede că s-a spus totul între noi...că am epuizat toate dovezile, că am consumat toate disputele, că am pierdut șirul zilelor împreună, că am uitat de nebuniile care ne unesc sau diferențele care ne scot din minți.   aș putea crede că am spus totul, că nu mai ai răbdare să mă asculți, că există ceva mai bun, mai frumos, mai altfel.     și totuși..   s-au scris deja toate poveștile posibile în versuri, scenarii, poezii și poate nu ar mai fi nimic nou de spus.   s-au scurs zilele, totul s-a transformat in amintiri, au trecut zâmbete și lacrimi, au trecut ani de copilărie, scrisori și declarații, frământări, întrebări, au trecut furtuni si vremuri atât de frumoase.     astăzi nu mă întreb de ce, pentru că toate motivele sunt spuse. și nu te întreb de ce, pentru că mi-ai demonstrat în atât de multe feluri.   nu știu ce o să fie mâine, nu știu de câte ori o să ne pierdem pentru a ne regăsi, nu știu când a trecut timpul și nu știu dacă o să ne trezim îm

în era vitezei, a nanotehnologiei, a printerelor 3D, a gastronomiei moleculare, a telefoanelor super deștepte, a tabletelor super performante, a televizoarelor 4K, a marilor descoperiri medicale, a roboților, a ascensoarelor cu comandă vocală...noi avem liftier!!!   pentru care există încadrare în COR și cursuri, ce sună cam așa:     LIFTIER - Cod C.O.R: 833310 Ocupaţia de liftier, presupune competenţe tehnice şi organizatorice care să permită exploatarea în condiţii de maximă securitate a ascensoarelor electrice şi hidraulice, pentru persoane şi/sau materiale, indiferent de tipul şi destinaţia acestora şi pentru care regulamentul de exploatare prevede însoţitor. În această categorie se regăsesc:   - ascensoare pentru transportul bolnavilor în unităţi sanitare.   - ascensoare pentru transportul persoanelor în magazine mari, hoteluri, bănci şi alte clădiri de interes public.   - ascensoare pentru materiale şi persoane.   - ascensoare numai pentru materiale (şan

imaginează-ți asta: ești în mall și ne întâlnim întâmplător: eu împreună cu Soare ieșim de la film, tu relaxat, cu zâmbetul pe buze, fericit că ne vezi. când te uiți mai atent observi că avem ochii cam roșii și niște lacrimi pe care le ștergem rapid de pe obraz. treci repede în listă filmele care rulează la cinema și nu prea te prinzi ce dramă ne-a făcut să ne ștergem nasul de mâneca bluzei. ne întrebi cu înțelegere în privire: “la ce film ați fost?” noi: “fast and furios 7” tu: “și era praf în sală?!”   nu, nu era praf în sală și nu, chiar nu mă așteptam să fie atât de emoționant.     în primele 15 minute de la începerea filmului mă întrebăm ce caut acolo...zâmbeam ironic cu mâna la frunte și încercam să-mi dau seama dacă m-am schimbat eu în ultimii ani sau replicile sunt atât de proaste și actorii joacă atât de slab.   Soare mi-a spus să nu încep să comentez pentru că vor fi niște faze exagerate.   îmi aminteam de primul Fast&Furios când Vin Diesel devenise