omul perfect

viața ta este o consecință. uneori alegi și se întâmplă ca alegerile să fie potrivite, de multe greșești, dar te minți că îți asumi opțiunile sau cauți scuze cu care să te justifici. dar se întâmplă să fii ales și atunci te lași condus și modelat de acțiunile din exterior.

 

toată viața cauți omul perfect care să se alinieze dorințelor tale, care să te iubească, să-ți ofere tot, să fie acolo și să-ți aparțină.

 

s-a întâmplat să iubești omul perfect. chiar și micile stângăcii te amuzau, fiindcă îl făceau unic. era interesant, trebuia descoperit și parcă te provoca la o promisiune pe viață. te simțeai puternic, aveai planuri și vise. copii și casă, mâncare gătită și vacanțe perfecte.

 

la început nu era nimeni altcineva. erau doar fiorii unei iubiri care jurai că o să fie veșnică. era omul perfect! avea tot ce îți doreai, zâmbeai numai la gândul că ar putea dormi în brațele tale. îi simțeai parfumul ca pe o poezie. vorbele erau rugăciuni, ochii plânși erau motiv de a demonstra că poți să-i alungi fricile.

dar timpul a trecut, nu știi când. te uiți lângă tine sictirit și te întrebi ce cauți în viața asta. și cine e omul ăsta lângă tine. te irită. iar vrea de la tine să-l asculți și să-l înțelegi. încerci să-ți amintești cum era pe vremuri.

 

și ai vrea ca acea perfecțiune să o sculptezi tu în carnea și simțurile omului de lângă tine.

nu-l respecți și uiți ce-l definește pentru că ego-ul tău cere cu sete să-i strivești personalitatea.

 

nu știi cum să fugi. ai vrea să fie altfel. omul ăsta, nu are nimic în comun cu tine. vrei să dormi singur, te sufoci și ai vrea să schimbi naibii odată toate zilele astea repetitive.

îți dai seama că ai fi fericit dacă s-ar schimba omul asta de lângă tine. și începi să nu-l mai vezi, să devină o umbră, să-l înfășori în noi nuanțe ale dorințelor tale neîmplinite. și crezi că el este de vină pentru că tu nu știi ce s-a ales de viața ta.

 

și trece timpul. ce era la început îți este total străin. crezi că trăiești o altă viață, dar ți-e silă să faci ceva. e mai ușor să te prefaci decât să cauți o soluție. 

 

și când, în sfârșit te-ai hotărât să te rupi, rămâi singur. ai vrea să respiri ușurat, să zâmbești, să faci planuri noi, să fii liber…dar ceva nu e în regulă. lipsește cineva de lângă tine…omul perfect.

 

poate prea târziu, îți dai seama că tu nu ai dreptul să ceri iubire, nu poți să impui și nu poți să acuzi pe altcineva de nefericirea ta. nu poți schimba pe cineva, pentru că oamenii rămân în esență la fel, trebuie doar să oferi, pentru că iubirea se oferă și vei primi atâta iubire cât e în rezervorul sufletului tău.