Bu Zian

Zian este matinalul familiei, se trezește cu părul răvășit, cu ochii mici mici, întotdeauna vesel, cu pașii lui grăsuți vine încet și bate la ușa de la baie. (după aia începe să vorbească tare)

Sunt cele mai liniștite și adorabile 30 minute dintr-o zi cu el, după aia se declanșează furtuna. 

În timp ce mă pregătesc de muncă, avem tot felul de discuții inteligente: când vin țânțarii, cum ar fi dacă el ar fi mare și ar trăi singur (avem multe dileme cu acest “cum ar fi? “ - “mami, cum ar fi dacă eu aș fi o pisică și tu m-ai găsi și m-ai lua să ai grijă de mine?”), cum o să murim noi, părinții, dar nu astăzi, săptămâna viitoare (mai e muuult până atunci), ce îi aduc când vin acasă, iepurașul o să-i mai aducă cadouri dacă e ascultător?….și în fiecare zi îmi promite că o să fie cuminte.

Seara îl întreb cu câte persoane s-a certat și îmi numără pe degete, de obicei pe Sofi o pune de vreo trei ori la socoteală, dar în final e mulțumit că s-a certat mai puțin ca ieri. 

Ghemotocul ăsta blond cu ochi albaștri mă face să cred că e de vină pentru fiecare fir de păr alb pe care îl observ la Soare și mă întreb unde ne îndreptăm?  Simt că Soare e la limită și îi vine să-l expedieze pe Marte, după care se calmează, îi mulțumește universului că suntem părinții secolului ăsta și nu părinții noștri și o ia de la capăt cu explicații mature și calme pentru a o mia oară în zi.

Noi nu ne facem plan de economisire pentru a-l trimite la studii ci ne gândim cum o să muncim până la adânci bătrâneți să-i plătim datoriile, chiria, mâncarea, ieșirile cu fetele, în cel mai bun caz…în celălalt scenariu o să locuiască cu noi și o să ne mănânce sufletele.

Suntem ok, aproape întregi la minte, stăm mai prost fizic (nu la fizic), rezistăm suficient încât avem curajul de a aduce în discuție încă un copil, ne trece repede, dar măcar nu ne pierdem speranța că la un moment dat o să treacă și perioada asta.