19 ani
bună tata, ce faci? îmi pare rău că-ți scriu așa târziu, dar m-am abținut toată ziua să nu dau apă la șoricei, să nu ascult piese care să-mi amintească de faptul că nu mai ești, să nu vorbesc cu mama să o întreb dacă a fost să te vădă, să nu-i spun cât de dor îmi este de tine, să nu derulez ziua asta, în mintea mea, cu dorul și lipsa ce țin de 19 ani….mi-a cam reușit…ce să faci, așa ne obișnuim odată cu trecerea anilor și cu maturitatea, să ne reprimăm emoțiile atunci când trebuie să învățăm să trăim în lipsa oamenilor dragi. disciplină și conformare ….mă conformez, dar să știi că nu sunt deloc confortabilă cu schimbările și nici nu accept să știu că bucăți din ceea ce reprezentăm nu mai există…așa cum de exemplu, nu mai există grădina ta…cred că ai fi suferit să vezi toate vilele alea ridicate în fața geamului tău…pentru că eu una nu pot să respir când privesc pe fereastră cum a dispărut toată copilăria mea, odată cu tine. ai fi surprins de cât de mult au evoluat anumite