curaj sau frică
nu ştiu cum se
întâmplă, dar inspiraţia vine în cele mai nepotrivite momente. dacă aş avea un
aparat care să-mi înregistreze gândurile şi să le transpună în rânduri, cred că
ar fi minunat. bine, probabil rezultatul ar fi un amalgam de idei, vise,
zâmbete, suferinţe, îngrijorări, înjurături, planuri, socoteli, întrebări, (poate și răspunsul la întrebarea: cât de des se gândesc femeile la sex într-o zi?!), dar
toate astea ar fi doar niște efecte secundare. îi adaug eu ulterior şi nişte
opţiuni de editare.
cu termometrul în mână
şi aspiratorul la uşă, păzesc în mijlocul nopţii, respiraţia copilului, să mă
asigur că prinde câteva ore de somn. iar eu mă gândesc cât de ruptă de
realitate o să fiu mâine dimineaţă.
și îmi amintesc de
toate momentele din viaţă când a fost nevoie să mă mobilizez. indiferent de
evenimente, sunt situații când natura îți demonstrează că eşti mai puternic decât ai
crezut şi că poţi trece peste acele lucruri care altfel îţi provoacă panică
numai la gândul că ar putea să se întâmple.
eu am avut un an de
zile în care am dormit câteva ore pe noapte şi alea în niciun caz legate. Din perioada
respectivă, jumătate am prins-o şi cu job full time.
efectiv ajunsesem să
nu înţeleg ce se întâmplă, aveam rare momente când cedam şi aveam impresia că
nu o să se mai termine niciodată, dar în 90% din timp am fost fresh, mă trezeam
dimineaţa ca şi cum ar fi fost o noapte normală, puteam să-mi fac treaba la
potențialul maxim, la muncă nu m-am dus niciodată supărată, sau cu scuze care
probabil nu ar fi interesat pe nimeni, iar oboseala o ascundeam bine mersi sub
mascara şi atitudinea potrivită.
și fiindcă ne învârtim
în jurul personajelor din serialele pe care le tot urmărim în ultimii ani,
mi-am creat şi eu nişte tipare. cât de cool era Moody, cât de rece era Lightman,
cât de serios şi dur părea House… am zis că pot cu uşurinţă să mă educ, ca în
anumite situaţii să am asul în mânecă. să ştiu cum să reacţionez, ca şi cum aş
avea scenariu pregătit, indiferent ce urmează, am emoţia, reacția sau cuvintele
potrivite.
bineînţeles că în
realitate lucrurile nu stau chiar aşa (poate trebuie să reiau serialele alea),
iar în momentul de criză, toate scenariile cam fug de sub controlul nostru şi
ajungem tot la instincte.
instinctele alea care
uneori te transformă, ajungi să nu te recunoști, alteori de fapt îţi dai seama că te-au
dus spre locul potrivit.
cred totuşi că există
acel moment, acel punct culminant, în care raţiunea îţi dă nişte indicaţii…. te
îndrumă să iei o decizie, te face mai puternic, te scoate din ritmul tău, te
zdruncină bine, te ţine de mâna, te trece de momentul de criză şi apoi te
abandonează, iar tu revii la cel ce erai. și începi să analizezi: atunci ţi se înmoaie picioarele, nu poţi să crezi că ai trecut prin ce
ai trecut şi apoi curajos te feliciţi pentru cât de puternic eşti.
cel mai probabil sunt
momentele în care curajul se întâlneşte cu frica şi depinde foarte mult doar de
tine pe cine laşi să conducă în lupta asta sau să găsești echilibrul între cele două. în final nu se exclud și amândouă ar putea să te ducă spre decizia corectă.
eu recunosc că în
multe aspecte ale vieţii m-am lăsat condusă de frică, căreia îmi place să-i
spun: prietena mea Prudența şi din cauza asta am pierdut câteva
oportunităţi..probabil, nu am de unde să ştiu...prefer să cred că lucrurile se
întâmplă cu un scop şi nu că aș fi eu fricoasă să-mi asum riscuri.
Comentarii
Trimiteți un comentariu